U vinu

Quantu fatiga tannu ci volije,
finchè ‘ntra vutta u vinu ere njaratu,
e quannu u patre meju s’u vivije,
u’m’u ricordu mai mbriacatu.

Ppè prima cosa a scippa avij’e fare,
comu fatiga jije ppè numminata,
ccù pichi e ccù zapponi avij’e scavare,
a quattrucentu lire na jurnata.

Pijave e varvatelle e ntru vivaru,
l’avij’e chjantare cupe, arrassusìa,
a chille trempe e Cuccu e de Portaru,
si tu volije provare a marvasia!

Doppu chjantata po’ venije nzertata,
si no u pennicicchju u’ lu virije,
na vot’all’annu ti l’avije zappata,
sacch’ e litam’ e ciucciu ci mintije.

I viti longhi po’ l’avij’ e ligare,
si no u ventu forte t’e stoccave,
l’avije a primavera sbarulare,
si no u jettunu a forza si mangiave.

Si scatrejave i pali a carrijare,
e ntra Sarjente ncapu a mamma mia,
ntra pucchji e spine avije de passare,
a chille trempe u’n c’ere nulla via.

Quannu arrivave po’ u mis’ e agustu,
nchjanavimu a Cuccu e a Culicettu,
ccùr utri e ccù varrili chjin’ e mustu,
a ottobre u’n si pijave cchjù ricettu.

L’acqua er u Maju avij’e carriare,
ppè ci lavare a tina e lu parmentu,
ccù sivu e crita e vutte avij’e mmullare,
ccù dirittura, ngegnu e sentimentu.

Ccù sporte, ccù panari e ccù cistelle,
si jije ar ottobre a vinnimare,
virije na vrancata e giuvanelle,
er a fatiga senza si spagnare.

Mai stancate chille giuvanelle,
ccù sporte ncapu l’uva a carrijare,
inveci mu li carinu l’anelle,
su bone solamente a si pittare.

A mamma mia e nove misi prena,
ha cotu l’uva u jurnu ch’è fijjata,
e quannu s’è ricota a mala pena,
a sira stessa ha fattu a Nunziata.

Jurnate sane ntra chillu parmentu,
eju zampave l’uva ccù li peri,
mu nullu senza machina è cuntentu,
ne viri cellulari, duve meri!

E ntru parmentu u mustu po’ sculave,
e si jungije sutta, ntra na tina,
ccù le cavarcature u carrijave,
t’avij’e levare prestu ogne matina.

Nu paru e vote i ciucci tu appuntave,
s’i vrazz’e l’utri s’erinu unjati,
si no u menzu mustu ti culave,
s’a via-via tu u’ l’avije sventati!

E vutte chijne e lu catoju chjusu,
prim’e Natale u vinu po’ nchjarave,
u patre meju tuttu curiusu,
ppè prima cosa pij’ e l’ordurave.

Po’ azave lu biccheru e lu merave,
ppè virire s’u russu ere rubinu,
po’ chjanu-chjanu pij’ e lu provave,
quantu fatiga ppè nu litr’ e vinu!

L’orduru, u culuru e lu sapuru,
tutt’i sururi ti fanu scordare,
e sutta a vutta c’è lu terzaluru,
cacci u timpagnu e già ti po’ calare.

Doppu tant’anni e cose su cangiate,
mu nullu cchiù a scippa va a fare,
e vigne quasi tutte su vrusciate,
fra pocu u’n si po’ mancu cchjù campare.

Vijatu, chine ancora s’u sa fare,
nu bicchericchju e vinu ccù le manu,
u’n c’è bisognu chi s’u v’a accattare,
campe cent’anni e reste sempre sanu.

Tratto da:
Nicola Chiarelli, U Castellu, Rossano 2006